Taitei de casa
Foarte multi ani am crezut ca a face taitei in casa este ceva foarte complicat si ca n-am sa fiu in stare sa duc la bun sfarsit o asemenea operatiune imposibila! Spre rusinea mea, mama soacra mi-a demonstrat ca este o reteta nu numai simpla, dar si incredibil de rapida. Pana se fierb legumele si carnea de pui dintr-o supa, taiteii sunt gata de adaugat, atat e de rapid! Unde mai pui ca sunt absolut deliciosi si nici un fel de paste cumparate la punga nu pot avea gustul celor facute acasa de manutele noastre! Nu este deloc costisitoare aceasta reteta si poti pastra frumusel la camara, in punguta de hartie, in caz ca-ti mai ramane ceva in plus. Iata cum face socrella mea taiteii de casa:
Ingrediente: (pentru o oala de 8 litri cu supa)
1 ou
135 g de faina (in care este inclusa si pe cea pentru presarat pe planseta)
Mod de preparare:
1. Spargem oul intr-o farfurie si il batem cu o furculita pana se omogenizeaza albusul cu galbenusul.
2. Incepem sa adaugam cate putina faina si sa incorporam cu furculita, pana simtim ca se aduna compozitia intr-un aluat moale.
3. Punem pe planseta de lucru (sau blatul curat al mesei) o mica gramajoara de faina si in aceasta turnam aluatul moale cu furculita.
4. Incepem sa incorporam faina in aluatul cel moale, folosindu-ne degetele si aducand cate putina faina din margini spre mijloc, pana obtinem o biluta moale si pufoasa. La acest pas trebuie sa ne ramana suficienta faina pentru a intinde aluatul cu sucitorul, deci nu puneti toata faina caci va iesi prea tare!
5. Presaram putina faina pe planseta de lucru, sau pe blatul mesei, intindem bine cu degetele si incepem sa intindem biluta de coca cu sucitorul.
Intindem cate putin, apoi intoarcem foaia pe cealalta parte, avand grija sa fie faina pe planseta in permanenta. Repetam procedeul pana intindem bine o foaie fina si subtire de 1-2mm grosime maxim.
6. Rulam acum foaia presarata bine cu faina ajutandu-ne de sucitor (asta in caz ca aveti unul subtire, cu diametrul de max.3cm) sau simplu cu mana, ca pe o clatita.
7. Presam putin ruloul obtinut si-l crestam la jumatate cu un cutit bine ascutit.
8. Acum taiem taiteii din ruloul de coca la grosimea pe care o dorim, ca si cum am felia dintr-un salam.
9. Imprastiem taiteii pe planseta presarata cu faina si-i lasam sa se usuce putintel, suficient o jumatate de ora.
10. Cand supa e numai buna de primit taiteii, ii punem intr-o sita pentru faina si-i cernem bine, pana raman curati si fara surplus de faina.
11. In caz ca vrem sa-i pastram pentru un preparat gatit mai tarziu, ii lasam pana a doua zi pe planseta sa se usuce, apoi ii cernem si-i punem in punga de hartie. Ii putem pastra la camara in loc uscat cu incredere ca vor fi la fel de buni si dupa o perioada mai indelungata de timp.
Ii putem folosi ca pe oricare alt tip de paste in preparate felurite, nu numai in supe, evident. Spor la treaba!