//
 
https://laeliana.ro/wp-content/uploads/2016/01/IMG_4629-960x600_c.jpg

Sos de piper verde


Pe cand faceam cumparaturi impreuna cu fratiorul meu, am fost atrasa in mod magnetic de un borcanel-conserva ce statea frumusel pe raftul magazinului. L-am cercetat incantata si am descoperit ca piperul verde se poate conserva in saramura sau otet, lucru pe care chiar nu-l stiam!
M-am bucurat sa-l iau acasa, gandindu-ma ca voi descoperi ulterior la ce se foloseste. Si asa se face ca am si uitat de el, desi il pusesem chiar sub ochii mei, in bucatarie pe raftul de condimente. Se pare insa ca astepta sa insoteasca un preparat mai deosebit si cand am gatit o minunata pulpa de berbecut la tava, m-am apucat sa caut o reteta de sos in care sa pot include si piperul verde in saramura. Nu prea aveam toate ingredientele cerute de reteta originala
dar am reusit sa adaptez cu succes si a iesit un sos delicios, cremos, picant si super aromat!

Ingrediente: (pt 500ml sos)
1 borcanel (100ml) cu piper verde in saramura
2 linguri unt
2 linguri ulei de masline
1 ceapa mica (de preferat rosie)
2 linguri Whisky (sau coniac)
1 lingura faina
200ml smantana pentru gatit
sare roz de Himalaya
1 pahar cu apa (desi as fi preferat zeama de supa)
Mod de preparare:
1. Intr-o tigaie anti-aderenta am turnat uleiul si am pus apoi si untul. Am pus tigaia la foc mic, pana s-a topit untul.

IMG_4621
2. Am adaugat cepsoara tocata foarte fin si piperul (dupa ce am scurs zeama din borcanel), am lasat apoi pana s-a inmuiat ceapa, amestecand cu o lingura de lemn.

IMG_4622IMG_4623
3. Am adaugat whisky-ul, am lasat un minut si am presarat faina. Am amestecat bine cu un tel din silicon, pana s-a incorporat faina si sosul a devenit cremos, fara eventuale „cocoloase”.
4. Am adaugat un pahar cu apa calda si am lasat sa fiarba incetisor, amestecand cu telul, pana a scazut din nou sosul.
5. Am potrivit gustul de sare si am adaugat smantana lichida, dintr-aceea naturala pentru gatit.

IMG_4627
6. Am mai lasat unul-doua clocote si gata! Numai bun pentru turnat peste friptura sau legume la cuptor, ori la gratar!

Eliana Rotaru

Eliana Rotaru

Buna, Ma numesc Eliana Maria Cristina Rotaru si sunt nascuta in Ploiesti, de patru ani m-am casatorit si locuiesc in Fetesti. Am 38 de ani si sunt mamica unei fetite de nici 4 ani, bucuria vietii mele ☺. Sunt invatatoare ca formare, am fost educatoare, dar momentan ma ocup de casa, familie si gospodarie, pentru ca anul acesta am decis sa fac o mica pauza. Deschid aceasta pagina virtuala incercand sa va descriu pas cu pas retete vechi, adunate de la mami a mea sau de la soacra mea, retete noi, inventate de mine sau inspirate din lumea culinara de pretutindeni. Veti gasi in paginile scrise de mine, ceea ce ma pasioneaza: sa gatesc, sa mananc bine, sa ma bucur de gusturi si arome, sa impartasesc celor dragi bucuria mea. Am sa incerc sa va fac pe toti sa vedeti prin ochii mei povesti frumoase si sa traiti impreuna cu mine amintiri si senzatii, sa simtiti parfumuri vechi si noi, sa zambiti pe cat de mult puteti ☺. Sunt eu, Eliana, pur si simplu: un om vesel, dar critic, vesnic indragostita de frumos, cad mereu si ma ridic, sperand la nesfarsit ca binele va triumfa in viata, ca in toate povestile frumoase. ☺ Sper ca veti vizita cu placere casuta mea virtuala si am sa va rog sa folositi o atitudine civilizata si pacifista in comentariile lasate. Va multumesc de pe acum pentru criticile constructive si va cer scuze pentru eventualele greseli facute pe parcurs. Cu drag va poftesc la mine, la Eliana!

Other posts by

Menu